Luceafarul
de Mihai Eminescu
Introducere:
Romantismul a fost o miscare artistica, literara si intelectuala aparuta in Europa la sfarsitul secolului al XVIII-lea ca reactie impotriva clasicismului. Ca stare de spirit si atitudine general-umana, romantismul inseamna sensibilitate, interiorizare, subiectivism, natura visatoare, elegiac-meditativa si, mai ales, fantezie creatoare. In literatura romana, romantismul se face simtit prin intermediul scriitorilor pasoptisti. Influentele curentului persista mult timp dupa declinul sau in culturile vest-europene, atingand punctul culminant in opera lui Mihai Eminescu, considerat ultimul mare romantic european.
Mihai Eminescu, prin poemul ,,Luceafarul'' si prin intreaga sa creatie, valorifica teme si motive romantice.
Cuprinsul:
-
Evidentierea a doua trasaturi care fac posibila incadrarea textului narativ/poetic/dramatic studiat intr-un curent cultural/literar intr-o perioada sau intr-o orientare tematica
,,Luceafarul'' este considerat de Eminescu insusi o alegorie pe tema romantica a conditiei geniului in lume si intru eternitate. Sensurile alegorice ale poemului sunt dublate de o retea de simboluri filosofice si de imagini artistice prin care se concretizeaza viziunea profund romantica a lui Eminescu despre lume, despre conditia umana efemera si destinul etern al omului superior, despre iubire, despre viata si moarte.
Textul dezvolta o serie de antiteze (celest/teluric, om comun/geniu, cunoastere rationala/cunoastere pe baza afectelor, iubita ideala/iubita decazuta), antiteza fiind procedeul artistic preferat de romantici. In plus, Luceafarul este un personaj de tip romantic, exceptional datorita naturii sale duale angelic/demonic (,,O, esti frumos, cum numa-n vis/Un inger se arata'', ,,O, esti frumos, cum numa-n vis/ Un demon se arata'').
-
Prezentarea a doua secvente narative/dramatice/idei poetice relevante pentru tema si viziunea despre lume din textul studiat
Textul dezvolta trei teme, tratate in maniera romantica: iubirea neimplinita, natura (prin alternanta terestru/cosmic) si tema filosofica a cunoasterii (prin raportul om comun/geniu).
Tabloul I proiecteaza, intr-un decor romantic, povestea de iubire dintre fata de imparat si Luceafar. Infiriparea sentimentului de iubire dintre cei doi deschide palierul interpretarii poemului din perspectiva cunoasterii: fata de imparat incearca sa-si depaseasca propria conditie, in vreme ce Luceafarul experimenteaza o cunoastere pe baza afectelor. Cele doua metamorfoze ale astrului celest evidentiaza viziunea precosmogonica: nasterea Universului din apa ,,Si apa unde-au fost cazut/ In cercuri se roteste/ Si din adanc necunoscut/ Un mandru tanar creste'', respectiv din Noaptea Cosmica ,,In aer rumene vapai/ Se-ntind pe lumea-ntreaga/ Si din a haosului vai/ Un mandru chip se-ncheaga''. Fata de imparat remarca incompatibilitatea dintre lumea ei si lumea superioara a astrului (,,Dar daca vrei cu crezamant/ Sa te-ndragesc pe tine/ Tu te coboara pe pamant/ Fii muritor ca mine''), tabloul incheindu-se cu plecarea Luceafarului catre Demiurg pentru a-i cere sa devina muritor.
Ultimul tablou, proiecteaza, intr-un cadru al inserarii, povestea de iubire dintre cei ,,doi tineri singuri'', Catalin si Catalina. Idila dintre cei doi este privita de Luceafar, care, in urma lectiei de cunoastere data de Demiurg, isi reocupa pozitia privilegiata pe bolta celesta. Desteptat de Creator din grava uitare, Luceafarul adopta starea de ataraxie(*de perfecta liniște sufleteasca prin detașarea de framantarile lumii*) atunci cand Catalina ii cere s-o vegheze ,,Ce-ti pasa tie, chip de lut/ De-oi fi eu sau altul." Astfel, catrenul final dobandeste valoare conclusiva pentru intregul text, punctand antiteza dintre lumea limitata a muritorilor, prin metafora ,,cercul stramt'' si eternitatea geniului reprezentata prin epitetul dublu ,,nemuritor si rece'' (,,In cercul vostru stramt/Norocul vi-l petrece/ Caci eu in lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece'').
-
Ilustrarea a patru elemente de compozitie si de limbaj ale textului studiat, semnificative pentru tema si viziunea despre lume
Viziunea despre lume este prefigurata inca din titlu. Titlul este compus dintr-un substantiv articulat, ,,Luceafarul'', reprezentand numele celei mai luminoase stele. In termeni alegorici, ,,Luceafarul'' este geniul purtator de lumina, solitar si neinteles de omul obisnuit, comun, incapabil sa ajunga la infinitul gandirii.
Incipitul este realizat pe baza unei formule specifice basmului (,, A fost odata ca-n povesti/A fost ca niciodata/Din rude mare imparatesti/O prea frumaosa fata'') care avertizeaza asupra caracterului epic al poemului, dar si asupra sursei de inspiratie: basmul popular, ,,Fata din gradina de aur'' si mitul ,,Zburatorului''.
Textul dezvolta o serie de opozitii: lumea comuna/omul de geniu, teluric/celest, conditia superioara a Luceafarului/conditia precara a lui Catalin, cunoasterea rationala/cunoasterea pe baza afectelor, iubita ideala/iubita decazuta etc.
Muzicalitatea elegiaca, meditativa, a celor 98 de strofe ale poemului este data de masura versurilor (7-8 silabe), ritmul iambic si de rima incrucisata.
-
Sustinerea unei opinii despre modul in care tema si viziunea despre lume se reflecta in textul narativ/poetic/dramatic studiat
Viziunea despre lume a autorului poarta amprenta romantismului cu evidente influente schopenhaueriene, de unde si ipostaza omului de geniu. Se remarca, insa, modul original in care Eminescu particularizeaza natura geniului: acesta experimenteaza o forma de cunoastere, pe baza afectelor, spre deosebire de geniul lui Schopenhauer, a carui existenta este, in totalitate, bazata pe cunoasterea rationala.
Incheiere:
In concluzie, toate aceste structuri si semnificatii, toate aceste structuri si semnificatii ale poemului eminescian integreaza nu numai mituri si teme romantice, ci si o viziune originala asupra existentei in lume si in timp a geniului creator. Aceasta viziune se exprima prin mitul poetic al Luceafarului pe care l-a creat Eminescu si prin toate semnificatiile lui ,,ingropate'' in straturile de adancime ale textului.